Statele Unite poartă discuţii cu mai multe grupuri islamiste de opozanţi sirieni, pentru a găsi o soluţie politică în cazul Siriei, devastată de război în ultimii doi ani şi jumătate, a anunţat, miercuri, un oficial american, informează AFP, citată de Mediafax.
La aceste discuţii nu participă, însă, grupări precum Frontul Al-Nosra, care este afiliat Al-Qaida şi care se află „lista neagră a organizaţiilor teroriste” a Washingtonului, a precizat purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentul de Stat, Marie Harf.
„Ne-am angajat într-un dialog cu un larg eşantion de sirieni, precum şi cu oficiali politici şi militari, inclusiv cu o mare varietate de grupuri islamice. Însă nu discutăm cu terorişti, grupări desemnate drept organizaţii teroriste”, a spus Harf.
Obiectivul SUA în aceste discuţii este acela de a convinge grupurile islamiste să susţină în Siria conferinţa de pace, care va avea loc pe 22 ianuarie, la Geneva.
„Luând în considerare că o soluţie militară nu este posibilă, avem nevoie ca aceste grupuri să accepte ideea conform căreia trebuie să fie găsită o soluţie politică”, a explicat Harf.
Purtătorul de cuvânt al Departamentul de Stat nu a oferit amănunte în privinţa grupărilor cu care SUA se află în discuţii, dar a ţinut să reamintească faptul că ajutorul american este oferit, pentru moment, Consiliului militar sirian, condus de Selim Idriss.
Opoziţia siriană încă nu a decis cine va face parte din delegaţia sa la conferinţa de la Geneva.