Statele Unite ar putea evita, în ultimul moment, aşa-numita "prăpastie fiscală" şi o nouă recesiune. "Prăpastia fiscală" este numele dat de ziarişti unei serii de măsuri drastice de austeritate intrate, teoretic, în vigoare odată cu venirea Anului Nou. Casa Albă şi senatorii republicani au ajuns, însă, la un acord pentru echilibrarea bugetului prin mijloace mai puţin dure.
Pericolul prăbuşirii în "prăpastia fiscală" a apărut în 2011, când democraţii şi republicanii nu s-au înţeles asupra măsurilor de reducere a datoriei publice. Congresul a votat, atunci, o serie de creşteri de impozite şi reduceri bugetare deosebit de severe care, în lipsa unui acord, urmau să fie aplicate automat din prima zi a lui 2013. Măsura urma să stimuleze negocierile, însă cele două tabere au rămas pe poziţii: democraţii doreau creşterea impozitelor pentru americanii mai bogaţi, creştere respinsă ferm de republicani.
Negocierile s-au intensificat abia în ultimele zile: de teama "prăpastiei fiscale", preşedintele Obama şi liderii Congresului şi-au întrerupt vacanţele de Sărbători.
Cu câteva ore înainte de Revelion, după ora Washington-ului, Casa Albă şi senatorii republicani au ajuns, în sfârşit, la un acord.
Acordul a venit, însă, prea târziu pentru a fi ratificat, la timp, de Congres. Aşa că, teoretic, măsurile de austeritate au intrat în vigoare. Şi nu este sigur că vor fi anulate, deoarece în ambele tabere există nemulţumiţi care consideră că s-a cedat prea mult. Potrivit economiştilor, "prăpastia fiscală" ar putea aduce o nouă recesiune în Statele Unite şi, poate, în toată lumea.