Antena 3 CNN Externe Statele Unite au solicitat votul Consiliului de Securitate al ONU pentru noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord

Statele Unite au solicitat votul Consiliului de Securitate al ONU pentru noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord

1 minut de citit Publicat la 09:48 09 Sep 2017 Modificat la 09:48 09 Sep 2017
o_1bpim9qdu1fun1u42o8st1qacv8.jpg
Foto: Pixabay.com

Statele Unite au cerut în mod oficial Consiliului de Securitate al ONU să organizeze în data de 11 septembrie un vot asupra unui proiect de rezoluţie care impune sancţiuni noi împotriva Coreei de Nord, ca răspuns la cel de-al şaselea test nuclear efectuat de către regimul de la Phenian.

Misiunea americană la Organizaţia Naţiunilor Unite a lansat o declaraţie în acest sens. Potrivit proiectului de rezoluţie, Statele Unite vor să impună un embargo asupra exporturilor de produse petroliere şi textile către Coreea de Nord şi să interzică angajarea muncitorilor nord-coreeni în străinătate.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a precizat că un astfel de vot ar putea fi "puţin prematur" pentru 11 septembrie. China, principalul aliat economic al Coreei de Nord, a fost de acord ca ONU să ia măsuri suplimentare împotriva regimului de la Phenian, după ultimul test nuclear.

Noul proiect de rezoluţie ar interzice exporturile de ţiţei, petrol condensat, produse petroliere rafinate şi gaze lichefiate către Coreea de Nord.

O rezoluţie ONU necesită nouă voturi în favoare şi niciun veto din partea Statelor Unite, Marii Britanii, Franţei, Rusiei sau Chinei. Începând cu anul 2006, Consiliul de Securitate a adoptat în unanimitate opt rezoluţii prin care a sancţionat Coreea de Nord în legătură cu programele sale de rachete balistice şi nucleare.

×
x close