Antena 3 CNN Externe Starmer plăteşte 6.000 de lire pe cadourile primite de când e premier, inclusiv bilete la concertul lui Taylor Swift

Starmer plăteşte 6.000 de lire pe cadourile primite de când e premier, inclusiv bilete la concertul lui Taylor Swift

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 19:48 02 Oct 2024 Modificat la 19:48 02 Oct 2024
Keir Starmer, prim-ministrul Regatului Unit
Mai mult, Keir Starmer s-a angajat să revizuiască regulile de ospitalitate pentru miniștri pentru a asigura o mai bună transparență în ceea ce privește ceea ce este oferit. Sursa foto: Getty Images

Keir Starmer, prim-ministrul Regatului Unit, a returnat banii pe cadourile și serviciile de ospitalitate pe care le-a primit de la intrarea în reședința oficială a prim-ministrului britanic, situată la 10 Downing Street, Londra. Demersul de a returna peste 6.000 de lire vine după ce Keir Starmer și alți membri ai cabinetului, care au promis să „curățe” politica britanică, s-au confruntat cu săptămâni de critici pentru acceptarea de cadouri în valoare de zeci de mii de lire sterline de la donatori bogați, scrie The Guardian. 

Astfel, premierul Keir Starmer a returnat şi costul a șase bilete pentru concertul lui Taylor Swift, patru bilete pentru cursele de cai și un contract de închiriere a hainelor cu un designer de lux preferat de soția sa, Lady Victoria. Dimensiunea sumelor returnate a fost dezvăluită de proiectul Westminster Accounts al Sky News, care a arătat cum prim-ministrul a acceptat mai multe donații decât cel mai apropiat deputat din decembrie 2019.

Mai mult, Starmer s-a angajat să revizuiască regulile de ospitalitate pentru miniștri pentru a asigura o mai bună transparență în ceea ce privește ceea ce este oferit, în urma reacțiilor negative.

Un purtător de cuvânt de la Downing Street a declarat: „Prim-ministrul a comisionat un nou set de principii privind cadourile și ospitalitatea care vor fi publicate ca parte a codului ministerial actualizat.

„Înainte de publicarea noului cod, prim-ministrul a plătit pentru mai multe intrări în propriul său registru.
„Acesta va apărea în următorul registru al intereselor membrilor.”

Keir Starmer, doreşte să stabilească o "relaţie mai pragmatică şi mai matură" cu Uniunea Europeană

Premierul britanic, Keir Starmer, doreşte să stabilească o "relaţie mai pragmatică şi mai matură" cu Uniunea Europeană, după anii de tensiuni legate de Brexit, a declarat el, marţi, în ajunul primei sale vizite la Bruxelles de la venirea sa la putere, notează AFP, citat de Agerpres. 

Keir Starmer doreşte să negocieze un nou pact de securitate cu UE, să coopereze mai mult în lupta împotriva imigraţiei ilegale şi să rezolve fricţiunile comerciale cu blocul comunitar.

Această dorinţă de a îmbunătăţi relaţiile este primită favorabil la Bruxelles, care aşteaptă, totuşi, să cunoască detalii despre ceea ce propune noul executiv britanic, reamintind, de asemenea, că nu se pune problema de "a redeschide" acordurile Brexit-ului.

×
Parteneri
x close