Incidentul a avut loc imediat după ce prim ministrul thailandez, Abhisit Vejjajiva, a declarat stare de urgenţă în capitala Bangkok şi în zonele limitrofe: ?În urma acestui incident, anunţ stare de urgenţă extremă în Bangkok. Astfel, dau un ordin ministerial pentru desemnarea unei persoane care să preia puterea şi să aplice legea?.
Decretul guvernului interzice orice întâlnire într-un spaţiu public a mai mult de cinci persoane. Starea de urgenţă nu i-a împiedicat pe manifestanţii care au devastat două automobile ale statului şi au bătut crunt o persoană. Furia oamenilor s-a îndreptat apoi spre o limuzină blindată în care s-ar fi aflat premierul care încerca să fugă din minister.
Şi armata pare să fie de partea protestatarilor. Mai multe blindate militare au ieşit pe străzile Bangkok-ului dar nu au deschis focul asupra demonstranţilor.
Din cauza manifestaţiilor, a fost amânat un summit asiatic, care urma să aibă loc într-un oraş thailandez. Liderii de stat care veniseră la reuniune au fost blocaţi într-un hotel de lux. Mulţimea dezlănţuită ameninţa să pătrundă cu forta în clădire, aşa că autorităţile s-au văzut nevoite să-i evacueze pe oficiali cu elicopterele. Protestatarii sunt susţinători ai fostului premier thailandez, aflat în exil, şi cer alegeri anticipate.
Antena 3