Sinistraţii au sosit în Italia la bordul unor bărci, cu care au traversat Marea Mediterană. Ei veneau din Tunisia - ţară în care a avut loc o revoluţie sângeroasă în urmă cu o lună.
La debarcare, mulţi refugiaţi erau înfometaţi şi deshidrataţi, şi aveau nevoie de îngrijiri medicale. Autorităţile locale din Lampeduza spun că sunt complet depăşite de situaţie.
Insula are 5.000 de locuitori şi capacitatea de a găzdui, cel mult 800 de oaspeţi odată. Asfel că, un aflux de 4.000 de persoane a paralizat complet regiunea. Localnicii i-au găzduit pe unii dintre sinistraţi în casele lor, iar hotelurile au pus la dispoziţia autorităţilor toate camerele libere.
Nu a fost însă suficient. Mulţi tunisieni au fost nevoiţi să doarmă în port, sub cerul liber, deoarece nu au găsit niciun adăpost.
Şi asta nu e tot. Jurnaliştii italieni spun că alte 10 ambarcaţiuni cu refuigiaţi sunt în drum spre Insulă şi vor ajunge în zilele următoare.
Autorităţile au decretat starea de urgenţă umanitară - un gest care va permite deblocarea de fonduri guvernamentale pentru gestionarea crizei. În plus, oficialii au cerut ajutor din partea Uniunii Europene şi a Naţiunilor Unite.