Antena 3 CNN Externe Stare de urgenţă în California din cauza incendiilor de vegetaţie

Stare de urgenţă în California din cauza incendiilor de vegetaţie

1 minut de citit Publicat la 17:23 15 Aug 2009 Modificat la 17:23 15 Aug 2009
Stare de urgenţă în California din cauza incendiilor de vegetaţie
Stare de urgenţă în Santa Cruz, California, din cauza unui incendiu izbuncit acum câteva zile. Peste 2.000 de oameni au fost evacuaţi din calea flăcărilor, iar 1.600 de hectare de vegetaţie au fost distruse.

Departamentul californian de prevenire a incendiilor, Calfire, a anunţat că peste 250 de locuinţe sunt încă ameninţate de flăcări. Autorităţile au mobilizat peste 700 de pompieri însă aceştia au reuşit să ţină sub control doar 5% din incendiu.

Vântul puternic şi terenul accidentat îngreunează şi mai mult efortul pompierilor, care se concentrează mai mult pe protejarea locuinţelor. ?Avem oameni în jurul caselor din zonă, aşa că dacă focul se îndreaptă spre ele, vor face tot ce pot pentru a le proteja?, explică John Buchanan, purtătorul de cuvânt al pompierilor.

Starea de urgenţă va permite acordarea de susţinere financiară comitatului şi ajutor pentru reconstrucţia infrastructurii. Între timp, forţele de ordine încearcă în continuare să afle care au fost cauzele izbucnirii incendiului.

Tot în California, un alt incendiu a izbucnit în parcul natural Los Padres, care se alfă la nord de Santa Barbara. Peste 27.000 de hectare au fost pârjolite, în ciuda intervenţiei a peste 1800 de pompieri.

În 2007, statul California a înregistrat cele mai puternice incendii din istorie. Atunci aproape 650 de mii de oameni au fost evacuaţi iar peste 2000 delocuinţe au fost distruse.

Antena 3

×
x close