Spitalul care a fost parțial distrus în atac se află într-o zonă a opoziției care este asediată de guvernul sirian, a precizat pentru AFP un reprezentant al MSF, Robin Meldrum.
"Acest bombardament are toate semnalmentele uni atac cu dublu impact", adică un bombardament care vizează persoanele ce au venit să salveze victimele unui prim atac, a afirmat directorul de operațiuni al MSF, Brice de le Vingne, potrivit unui comunicat.
"Această tactică a dublului impact indică un nivel de distrugere calculat și pe care cu greu ni-l putem imagina", a adăugat acesta.
Organizația Medici fără Frontiere, care susținea cu ajutor material spitalul în care erau tratate peste 40.000 de persoane, nu știe dacă acesta va mai funcționa. MSF a precizat că va contribui la repararea spitalului și că va trimite ajutor medical pentru a ajuta echipele medicale să-și reia activitatea.
MSF gestionează direct șase unități medicale în nodul Siriei și susține peste 150 de spitale de campanie și alte centre sanitare în această țară.