În
luna mai, nava americană Ocean Alert, aparţinând companiei
Odyssey Marine Exploration, a anunţat că a descoperit în
Oceanul Atlantic, la bordul epavei unei nave din secolul al XVII-lea,
monezi în valoare de 500 de milioane de dolari.
Autorităţile de la Madrid revendică tezaurul pe
motiv că a fost găsit în apele lor teritoriale sau în
orice caz în epava unei nave spaniole. Justiţia a fost
sesizată atât în Spania cât şi în Statele
Unite, pentru o posibilă "ofensă împotriva moştenirii
istorice spaniole", iar judecătorii au ordonat confiscarea
navelor firmei americane.
Autorităţile din
Gibraltar şi reprezentanţii companiei americane susţin că Garda
Civilă - care a reţinut nava Ocean Alert, imediat după plecarea
acesteia din colonia britanică - a acţionat ilegal, deoarece vasul
se afla în apele internaţionale. Tezaurul recuperat, care
include jumătate de milion de monezi de aur şi sute de obiecte din
aur, a fost trimis în secret în Statele Unite. Odyssey
afirmă susţine că reţinerea navei este ilegală, iar Garda civilă
spaniolă a ameninţat că va recurge la forţă în cazul în
care căpitanul nu urmează ordinele. Cazul
s-a complicat şi mai mult deoarece Gibraltarul este colonie
britanică, iar guvernul de la Londra nu recunoaşte suveranitatea
Spaniei asupra apelor din largul portului. Până la
soluţionarea litigiului, comoara recuperată din ocean rămâne
ascunsă într-un seif din Florida.
Unii
experţi cred că epava deswcoperită de americani aparţine
faimoasei nave Merchant Royal, un vas britanic care transporta un
tezaur spaniol furat, cel mai impresionant şi valoros tezaur
înghiţit de ape vreodată, şi care s-a scufundat în
1641.
Conform legislaţiei maritime a ONU, în cazul în
care obiectele găsite pe fundul mării au un proprietar, cel care le
descoperă are dreptul la compensaţii, iar în cazul în
care obiectele se dovedesc a fi abandonate, cel care le-a descoperit
are drept de proprietate asupra lor.
Spania insistă asupra faptului
că are în continuare drepturi depline asupra tuturor
tezaurelor sale scufundate, în timp ce Odyssey vrea ca soarta
tezaurului să fie reglementată conform legislaţiei federale
americane, unde tribunalele le-au permis, în trecut, celor care
au descoperit tezaure să păstreze dreptul de proprietate asupra
acestora.
Antena3.ro