În Spania, creșterea vârstei de pensionare la 67 de ani a reprezentat o măsură care a fost adoptată în urma presiunilor venite din partea Uniunii Europene, care a condiționat ajutorul financiar acordat de îndeplinirea acestei cerințe.
Astfel, Spania va primi, din partea Uniunii Europene, cea de-a patra tranșă de bani, în valoare de mai bine de 140 de miliarde de euro, cu scopul redresării după perioada pandemică.
Excepțiile privesc persoanele care au cotizat mai bine de 37 de ani și 9 luni, având posibilitatea, în aceste condiții, de a se pensiona anticipat la vârsta de 63 de ani.
În prezent, mai bine de 15.000 de români, care au cotizat și în România, primesc pensie în Spania.
Citește și: Desecretizarea tuturor salariilor: Când se va întâmpla în România şi ce înseamnă
Totodată, România are aproximativ 4.400 de rezidenți spanioli care își cheltuie pensia în țară.