"Astăzi am ajuns la cifra de un milion de abonamente gratuite la Renfe", compania naţională de căi ferate din Spania, a anunţat premierul Pedro Sanchez.
Cifra este de aproape două ori mai mare decât cea anunţată cu prilejul intrării în vigoare a acestei măsuri, la începutul lunii septembrie, şi "confirmă primirea călduroasă a acestei măsuri de către utilizatori", a apreciat societatea Renfe într-un comunicat de presă.
Măsura, care este prognozată să rămână în vigoare timp de patru luni, priveşte trenurile metropolitane din marile centre urbane precum Madrid, Barcelona, Valencia sau Sevilia, dar şi trenurile pe distanţe medii.
Spania anunţă călătorii gratuite cu trenul din septembrie până la sfârşitul anului
Obiectivul este susţinerea puterii de cumpărare a spaniolilor, afectată în mod semnificativ de accelerarea inflaţiei, şi să îi încurajeze să renunţe la automobilele proprii pentru a utiliza transportul în comun, relatează AFP.
Compania feroviară Renfe estimează că măsura va permite economisirea a 118 milioane de litri de carburant şi evitarea emiterii în atmosferă a 360.576 de tone de CO2.