Antena 3 CNN Externe Spanghero îşi strigă nevinovăţia şi susţine că nu ştie CINE se află la originea fraudei cu carne de cal

Spanghero îşi strigă nevinovăţia şi susţine că nu ştie CINE se află la originea fraudei cu carne de cal

1 minut de citit Publicat la 18:57 15 Feb 2013 Modificat la 18:57 15 Feb 2013
Spanghero îşi strigă nevinovăţia şi susţine că nu ştie CINE se află la originea fraudei cu carne de cal
Foto: Agerpres/AP
Preşedintele societăţii Spanghero, acuzat de către autorităţile franceze că a vândut sute de tone de carne de cal etichetată drept carne de vită, a protestat vineri faţă de aceste acuzaţii, susţinând că firma este nevinovată, informează AFP.
   
"Noi credeam că era (carne de) vită", a declarat Barthélémy Aguerre.
   
"Pentru noi, codul de opt cifre identificând paleţii incriminaţi, pe care Agenţia de luptă împotriva fraudelor îl consideră o referinţa vamală pentru carnea de cal congelată, nu corespunde unui cod vamal, ci unui cod de articol. L-am luat drept un cod de articol şi nimic altceva", a insistat Aguerre.
   
Răsturnare de situaţie: Marea Britanie recunoaşte că a trimis în Franţa carcase de carne de cal CONTAMINATE

"Dacă am fi vrut să fraudăm, am fi schimbat aceste etichete cu acest cod. Şi am fi returnat facturile", a adăugat el.
   
"Nu ştiu cine" se află la originea fraudei, a declarat el pentru postul de radio Europe1. "Am fost uluit" de acuzaţiile formulate de către autorităţile franceze, a adăugat el.
   
Acestea din urmă au declarat joi că Spanghero ştia că revindea drept carne de vită carne de cal şi că şi-a înşelat clienţii.
   
"Cred că voi face dovada nevinovăţiei noastre, a nevinovăţiei mele, în orice caz, şi a nevinovăţiei colaboratorilor mei", a adăugat Aguerre
   
"De când a apărut problema, am analizat loturi de carne, iar în unele am găsit vită şi cal amestecate, ceea ce dovedeşte că nu Spanghero a comis escrocheria. Escrocheria vine de altundeva", a dat el asigurări.
   
"Guvernul a acţionat un pic mai repede, pentru că acest lucru pune în mare dificultate întreprinderea şi cei 300 de salariaţi", a adăugat Aguerre.
   
Potrivit Agenţiei franceze de luptă împotriva fraudelor, scandalul european al cărnii de cal etichetat în mod fals vizează 750 de tone de carne utilizată la producerea a peste 4,4 milioane de porţii frauduloase, vândute în 13 ţări europene.
   
Spanghero este suspectată de "înşelătorie economică" şi va fi atacată în justiţie, a declarat Benoît Hamon, ministrul francez pentru Consum, care a promis "asanarea filierei".
   

×
x close