Antena 3 CNN Externe Soţia şi prietenii lui Liu Xiaobo, opriţi de autorităţi să participe la decernarea premiilor Nobel

Soţia şi prietenii lui Liu Xiaobo, opriţi de autorităţi să participe la decernarea premiilor Nobel

1 minut de citit Publicat la 16:16 10 Dec 2010 Modificat la 16:16 10 Dec 2010
Soţia şi prietenii lui Liu Xiaobo, opriţi de autorităţi să participe la decernarea premiilor Nobel
Foto: jonathanstray.com
Casa laureatului premiului Nobel pentru pace din acest an, Liu Xiaobo, este înconjurată de poliţiştii chinezi. Dizidentul este în închisoare iar soţia şi apropiaţii cuplului sunt împiedicaţi să participe la ceremonia ce începe la ora 14 în Oslo. Mai mult, site-urile şi posturile străine care vorbesc despre eveniment sunt cenzurate. Premiile Nobel vor fi înmânate astăzi în cadrul unor ceremonii din capitalele Norvegiei şi Suediei.

Chinezii şi-au luat toate măsurile pentru ca nimeni să nu îl reprezinte la Oslo pe laureatul din acest an. Casa dizidentului este păzită, iar prietenii sau cunoscuţii sunt supravegheaţi pentru a nu pleca din ţară.

Autorităţile blochează şi difuzarea programelor posturilor de televiziune care vorbesc despre Nobel. Site-urile mai multor instituţii mass-media străine, printre care CNN sau BBC, sunt, de asemenea, blocate.

Mai mult, oficialii chinezi au cerut statelor din toată lumea să nu participe la ceremonia de la Oslo. Câteva, printre care şi Rusia, s-au conformat. În grupul ţărilor care merg în capitala Norvegiei se află şi România, care s-a aliniat, astfel, poziţiei exprimate de Uniunea Europeană.

Liu Xiaobo, în vârstă de 54 de ani, a fost unul dintre luptătorii pentru democraţie din piaţa Tiananmen, în 1989. Pe 25 decembrie 2009, el a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru "comportament subversiv", după ce a semnat un text care cerea democratizarea Chinei. În absenţa sa şi cea a familiei sale, disidentul va fi reprezentat simbolic la ceremonia de la Oslo printr-un scaun gol şi o fotografie, iar unul dintre textele sale va fi citit de actriţa Liv Ullmann.

Anul trecut, laureatul premiului Nobel pentru Pace a fost preşedintele american Barack Obama. Ceremoniile de anul acesta vor continua la Stockholm, unde se vor acorda premiile pentru celelalte categorii ale Nobelului.

×
x close