Candidatul republican, pentru alegerile prezidențiale din Statele Unite, Donald Trump, este din nou în fruntea clasamentelor, chiar dacă la un procent foarte mic, conform sondajelor citate de Independent.
Trump a reușit să mai adune câteva puncte, după ce sondajele de săptămâna trecută o favorizau pe Hillary Clinton.
Totuși, specialiștii estimează că avansul este în marja de eroare și este prea devreme pentru a trage o concluzie clară referitoare la cine are cele mai mari șanse de câștig.
Cifrele prezentate de casa de sondare Rasmussen Reports au dat-o ca favorită pe Hillary Clinton în majoritatea sndajelor și este prima dată când Trump ia avans.
Conform cifrelor de săptămâna trecută, Trump avea 40%, comparativ cu Clinton, care avea 39%.
Pentru referință, sondajul anterior acestuia o dădea pe Clinton cu 42%, în timp ce Trump avea 38%.