Antena 3 CNN Externe Răsturnare de situație în sondajele americane. Cine câștigă președinția Statelor Unite

Răsturnare de situație în sondajele americane. Cine câștigă președinția Statelor Unite

<1 minut de citit Publicat la 08:42 30 Iun 2016 Modificat la 08:42 30 Iun 2016
casa.jpg

Democrata Hillary Clinton și republicanul Donald Trump sunt aproape la egalitate în intențiile de vot ale americanilor pentru alegerile prezidențiale în SUA din 8 noiembrie, potrivit unui sondaj publicat miercuri și citat de AFP.

Astfel, sondajul național efectuat de universitatea Quinnipiac atribuie 42% din intențiile de vot fostei secretar de stat, în timp ce miliardarul este creditat cu 40% dintre ele.

Celelalte 18 % intenții de vot restante sunt împărțite între cei care ar vota pentru alt candidat (6%), cei deciși să renunțe la vot (5%) și nedeciși (7%).

Avansul candidatei democrate s-a redus de la ultima anchetă de opinie a universității, publicată la 1 iunie, în care ea își devansa concurentul cu 4%.

Rezultatul este mult mai strâns decât lăsa să se înțeleagă duminică un sondaj efectuat de ABC News/Washington Post, unde ea se distanța la 12 puncte, profitând de recentele trepidații în campania lui Trump.

×
x close