Antena 3 CNN Externe Sondaj. Peste jumătate din italieni aprobă condamnarea lui Berlusconi

Sondaj. Peste jumătate din italieni aprobă condamnarea lui Berlusconi

<1 minut de citit Publicat la 15:48 05 Aug 2013 Modificat la 15:48 05 Aug 2013
Sondaj. Peste jumătate din italieni aprobă condamnarea lui Berlusconi
Foto: AFP
Peste jumătate din italieni sunt de acord cu decizia de săptămâna trecută a Curţii Supreme de Casaţie în ceea ce priveşte condamnarea la patru ani de închisoare a fostului premier, Silvio Berlusconi.

Sondajul de opinie a fost realizat de SWG şi a fost preluat de agenţia italiană de ştiri ANSA.

Conform rezultatelor, 59% dintre respondenţi au salutat condamnarea lui Berlusconi, în vreme ce 28% consideră decizia tribunalului ca fiind injustă. 13% din persoanele interogate au spus că nu ştiu de care parte a baricadei să se situeze în ceea ce priveşte verdictul final.

Fostul premier italian a fost condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Mediaset. El va cere graţierea preşedintelui Giorgio Napolitano, potrivit unor apropiaţi din anturajul său politic, care spun că doar aşa se poate "restabili democraţia" în Italia, scrie Corriere della Sera.

Pentru că are peste 70 de ani, este foarte posibil ca fostul premier să nu execute întreaga pedeapsă. "Il Cavaliere" ar putea fi plasat în arest la domiciliu sau ar putea presta muncă în folosul comunităţii.

Conform rechizitoriului, Berlusconi a produs o pagubă de 250 de milioane de euro, pe marginea unor drepturi de difuzare ale unor filme americane de televiziunile sale.

×
Etichete: Silvio Berlusconi
x close