Germania deţine
conducerea în Europa, iar cancelarul Angela Merkel este
personalitatea cea mai influentă de pe continent. Acestea sunt
rezultatele unui sondaj realizat în şase ţări. Astfel, 68%
dintre persoanele intervievate din Franţa, 57% dintre spanioli şi
tot atâţia germani consideră că Germania este în
fruntea clasamentului ţărilor europene cele mai influente, relevă
sondajul realizat de Institutul Harris Interactive şi difuzat de
canalul de televiziune France 24. Mai mult, Germania este ţara care
va rămâne cea mai influentă în Europa şi în
următorii zece ani, consideră majoritatea europenilor.
Pe de
altă parte, majoritatea americanilor (63%) consideră că aliatul
lor tradiţional Marea Britanie este liderul actual al vechiului
continent. Regatul Unit este considerat de altfel al doilea stat
european în termeni de influenţă pe continent de către
britanici şi italieni, în vreme ce francezii şi vecinii lor
germani consideră că Franţa este pe locul doi.
Personalitatea
politică cea mai influentă este cancelarul german, care îl
depăşeşte din acest punct de vedere pe preşedintele francez chiar
şi în opiniile francezilor: 38% dintre cei intervievaţi o
numesc pe Angela Merkel şi numai 18% pe Nicolas Sarkozy drept cel
mai influent lider european. Americanii rămân fideli aliaţilor
britanici şi consideră că Gordon Brown este cel mai puternic
european (23%), înaintea lui Sarkozy (9%) şi a lui Merkel
(8%).
Majoritatea europenilor şi-ar da votul tot Angelei
Merkel, dacă preşedintele Europei ar putea fi ales prin sufragiu
universal; numai britanicii ar vota în majoritate pentru fostul
premier britanic Tony Blair.
Sondajul a fost realizat online
pe un eşantion de 6.478 de persoane cu vârste cuprinse între
16 şi 64 de ani din Franţa Germania, Spania, Marea Britanie, Italia
şi SUA, între 27 februarie şi 6 martie.
Rompres