Antena 3 CNN Externe Soi de canabis care tratează boli și fără efecte euforice, produs de cercetătorii israelieni

Soi de canabis care tratează boli și fără efecte euforice, produs de cercetătorii israelieni

<1 minut de citit Publicat la 19:43 30 Mai 2012 Modificat la 19:43 30 Mai 2012
Soi de canabis care tratează boli și fără efecte euforice, produs de cercetătorii israelieni
Sursa foto: Foto arhiva Mediafax
Un soi de canabis care poate fi utilizat ca tratament pentru diverse boli, fără a avea efectele euforice cunoscute ale plantei, noua realizare a cercetătorilor israelieni, potrivit cotidianului Maariv, citat de Mediafax.

Aspectul, mirosul şi gustul acestui soi de canabis sunt identice cu cele ale plantei originale, dar cel care o fumează nu resimte efectele asociate tetrahidrocanabinolului (THC).

"Mulţi dintre pacienţii noştri au încercat noua plantă şi s-au plâns apoi că au fost minţiţi", a explicat Tzahi Klein, un oficial al Tikkun Olam, compania care a dezvoltat noul soi de canabis, făcând referire la faptul că aceştia nu au resimţit binecunoscutele efecte euforice.

Potrivit Maariv, Tikkun Olam a neutralizat efectele THC şi a crescut nivelul efectului unei alte substanţe - canabidiol (CBD) -, eficace în tratarea diabetului şi altor tulburări psihice.

Noua marijuana nu dă dependenţă şi nici nu provoacă senzaţia de foame cu care se confruntă consumatorii de stupefiante.

Legea israeliană interzice consumul de marijuana, cu excepţia cazurilor medicale. Circa 6.000 de israelieni suferind de diverse maladii au primit acordul de a o consuma, potrivit statisticilor publicate anul acesta de Centrul medical Sheba din Tel-Aviv şi Asociaţia israeliană de luptă contra cancerului.

×
Etichete: canabis fumat
x close