Participanţii la protest au declarat pentru Kan că bărbatul a încercat în mod deliberat să dea peste ei cu maşina, dar înregistrările şi martorii de la faţa locului au arătat că şoferul a intrat în panică şi a încercat să se îndepărteze de manifestaţii atunci când a fost acostat
Clipul distribuit pe reţelele de socializare a arătat maşina apropiindu-se de mulţime, apoi dând înapoi şi ciocnindu-se cu un vehicul din spatele ei.
Apoi maşina a accelerat spre mulţime, aparent fără să lovească pe nimeni, şi a încercat să treacă pe lângă linia de maşini din trafic, dar s-a izbit de una din ele şi n-a mai avut unde avansa.
Imaginile arată cum grupul il scoate pe şofer din maşină şi îl lovesc cu toţii până când omul nu se mai mişcă.
בת ים, הערב: זה לא ניסיון דריסה, זה פחד של הנהג מההמון הקיצוני. לינץ' בנהג ממוצא ערבי, למה? כי הוא ערבי. תוהו ובוהו. pic.twitter.com/o5Z0iLCd5n
— אור רביד | Or Ravid (@OrRavid) May 12, 2021
Atacul a avut loc pe promenada oraşului Bat Yam, la sud de Tel Aviv. Poliţia şi ambulanţele nu au ajuns decât după 15 minute, victima fiind lăsată în stradă unde a zăcut inconştientă.
Grupul care l-a atacat au spus că bărbatul e un arab care a încercat să între în mulţime dar în imagini se vede că de fapt acesta doar a vrut să evite demostraţiile.
„Victima are răni grave, dar e în stare stabilă”, a transmis spitalul Ichilov din Tel Aviv.
Reacții puternice au venit imediat după incidentele șocante.
Astfel, chiar un deputat de extremă dreapta, Bezalel Smotrich, liderul partidului Sionist Religios, ”s-a declarat ruşinat de acest exemplu de "cruzime atroce".
"Fraţi evrei, opriţi-vă! Nu putem, în niciun caz, să ne permitem acte violente!", a declarat deputatul.
De partea cealaltă, deputatul arab Issawi Fredj – din gruparea de stânga, Meretz - a declarat că ”acestea sunt începuturile unui război civil”.
Marele rabin al Israelului, Yitzhak Yosef, a făcut un apel la ”încetarea atacurilor comise de evrei”:
”Cetăţeni inocenţi sunt atacaţi de organizaţii teroriste, inimile ne sunt grele, iar imaginile dificile, dar nu ne putem permite să fim atraşi în provocări şi atacuri”, a declarat Marele rabin.