Antena 3 CNN Externe Snowden ar putea ajunge într-un centru pentru refugiaţi din afara Moscovei

Snowden ar putea ajunge într-un centru pentru refugiaţi din afara Moscovei

M.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:48 29 Iul 2013 Modificat la 16:48 29 Iul 2013
Snowden ar putea ajunge într-un centru pentru refugiaţi din afara Moscovei
Fostul consultant CIA, Edward Snowden, ar putea fi transferat de pe aeroportul moscovit Şeremetievo, unde se află de pe data de 23 iunie, la un centru pentru refugiaţi din afara capitalei ruse, odată ce va primi răspunsul la cererea de azil temporar, a declarat, luni, un purtător de cuvânt al Serviciul Federal rus pentru Migraţie, potrivit Agerpres.

Oficialul rus a precizat că Snowden nu poate să rămână în Moscova, întrucât aici nu există centre pentru refugiaţi.

Săptămâna trecută, un alt reprezentant al aceluiaşi organism a declarat că fostul consultant CIA poate să rămână în zona de tranzit a aeroportului Şeremetievo cel mult şase luni, termenul pe care Serviciul rus pentru Migraţie îl are la dispoziţie pentru a decide dacă îi acordă sau nu azil temporar.

Tot săptămâna trecută au existat zvonuri că Snowden ar putea părăsi aeroportul după ce va primi din partea autorităţilor ruse documentul ce atestă primirea cererii de azil temporar.

Avocatul său, Anatoli Kucerena, a declarat că Snowden intenţionează să rămână în Rusia, deşi trei state latino-americane - Venezuela, Nicaragua şi Bolivia - s-au oferit să-i acorde azil politic pentru a nu ajunge pe mâna justiţiei americane.

×
x close