O eroare tehnică apărută în timpul unei operaţiuni de actualizare a fost la originea blocării timp de câteva ore a site-ului Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA), anunţă un reprezentant al instituţiei, negând că ar fi fost vorba de un atac informatic, relatează AFP, conform
Mediafax.
"Site-ul NSA.gov a fost inaccesibil câteva ore, în cursul nopţii, din cauza unei erori interne apărute în timpul unei operaţiuni de actualizare", a declarat un purtătorul de cuvânt al NSA.
"Informaţiile care circulă pe Internet privind un atac informatic nu sunt reale", a dat asigurări oficialul citat.
În mediile online au circulat zvonuri că NSA, aflată în centrul unui scandal internaţional după dezvăluiri despre interceptările practicate, ar fi fost vizată de un atac cibernetic. Mulţi internauţi au atribuit presupusul atac grupului de hackeri Anonymous.