Antena 3 CNN Externe Siria. Un alt general de top abandonează regimul lui Bashar al-Assad

Siria. Un alt general de top abandonează regimul lui Bashar al-Assad

1 minut de citit Publicat la 14:49 06 Iul 2012 Modificat la 14:49 06 Iul 2012
Siria. Un alt general de top abandonează regimul lui Bashar al-Assad
Foto:Reuters
Generalul de brigadă sirian, Manaf Tlas ( în dreapta imaginii), care a dezertat în Turcia, se află deja în drum spre Paris, a spus un prieten de familie al acestuia pentru Reuters.
Ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a confirmat azi informaţia: "Vă pot confirma că generalul a dezertat şi are ca destinaţie Franţa."
Tlas conducea o unitate de elită a Gărzilor Republicane şi a fost, pentru o lungă perioadă de timp, aliatul de nădejde  al preşedintelui Bashar al-Assad.
El a ajuns ieri în Turcia şi se îndreaptă spre Franţa, acolo unde tatăl său, Mustafa Tlas, fost ministru al apărării siriene locuieşte în prezent.

Peste 100 de lideri mondiali s-au reunit la Paris, în cadrul summit-ului "Prietenii Siriei", pentru a găsi soluţii de rezolvare a conflictului soldat, după aprecierea unor asociaţii umanitare, cu peste 16 mii de morţi.

Tlas este ofiţerul sirian cu cel mai înalt rang, care abandonează regimul de la Damasc. El a fost însoţit de alţi 23 de ofiţeri, care au ales exilul, conform aceleiaşi surse.

Turcia a devenit casa adoptivă pentru zeci de militari sirieni, care au dezertat şi s-au refugiat aici. Ei au format Armata Liberă Siriană şi încercă îndepărtarea lui Al-Assad de la putere.

În total, peste 35 de mii de cetăţeni sirieni au trecut frontiera cu Turcia, pentru a se feri de luptele tot mai sângeroase care macină Siria.

×
x close