Siria se aşteaptă 'în orice moment' la un atac occidental împotriva teritoriului său, a declarat sâmbătă pentru AFP un înalt responsabil al serviciilor siriene de securitate, conform Agerpres.
'Ne aşteptăm la o agresiune în orice moment şi suntem gata să ripostăm de asemenea în orice moment', a subliniat responsabilul citat.
Preşedintele american Barack Obama a anunţat, vineri, că nu a luat încă o „decizie finală" în cazul Siriei, dar a adus în discuţie o acţiune „limitată" a Statelor Unite pentru a pedepsi regimul Assad pentru că a folosit arme chimice.
Asigurând că recursul la armele chimice ameninţă securitatea naţională americană, Obama a subliniat că lumea nu poate să accepte ca femei şi copii să fie gazaţi.
Presupusa folosire a armelor chimice de către regimul sirian cere un răspuns din partea comunităţii internaţionale, dar o intervenţie directă a NATO este exclusă, a declarat, vineri, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen.