Siria a predat inventarul, care era aşteptat, al armelor sale chimice Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice, sâmbătă, data limită stabilită printr-un acord ruso-american din 14 septembrie, a anunţat OIAC, citată de AFP, conform
Agerpres.
''OIAC a confirmat că a primit lista aşteptată, din partea guvernului sirian privind programul său de arme chimice'', a afirmat, într-un e-mail primit de AFP, organizaţia cu sediul la Haga, conform Agerpres.
''Secretariatul tehnic este pe cale de a examina informaţia primită'', precizează OIAC.