Om de afaceri, miliardar, fost star de reality-show TV, iar acum președinte al Statelor Unite, Donald Trump a reprezentat mereu un magnet pentru presă.
Viața sa, familia sa, averea sa, toate acestea s-au aflat permanent sub lupă. Cu trei mariajuri la activ, cinci copii și, deocamdată, opt nepoți, cu o avere fabuloasă și poziția de cel mai puternic om al planetei, Donald Trump se poate considera un om împlinit.
Nu este o surpriză că Donald Trump, cu o avere de cel puțin 3,7 miliarde de dolari, are un avion privat. Surprinde însă prin dimensiunile sale și ceea ce ascunde în interior. Imagini inedite cu Trump 757 au fost prezentate de Mihai Gâdea la Sinteza Zilei.
Donald Trump s-a căsătorit pentru prima dată în 1977, cu Ivana, iar cei doi au divorțat în 1990. În 1993 s-a recăsători, cu Maria Maples, însă mariajul lor a durat doar șase ani. Cu actuala soție, Melania, este căsătorit din 2005.
Melania Trump, cetățean american de origine slovenă, a avut o carieră promițătoare în industria modelling-ului. Așa l-a și cunoscut pe Donald Trump, în 1998. Cei doi au început o relație, undeva în 1999, dar este celebru episodul în care Melania a refuzat să îi dea numărul său de telefon miliardarului. În cele din urmă nu a mai rezistat farmecelor acestuia.
Familia lui Donald Trump a avut un rol esențial în campania sa pentru alegerile prezidențiale, nu doar prin faptul că se bucură de o notorietate deosebită, ci și pentru că au reprezentat un factor de echilibru față de discursul uneori radical al lui Donald.