Cutiile negre ale avionului au fost recuperate şi trimise la analizat, pentru a descoperi cauzele tragediei de pe aeroportul din Tripoli, în urma căreia au murit 103 persoane.
?Copilul a fost supus unor intervenţii chirurgicale la picioare. El a avut fracturi simple şi duble?, a declarat un doctor la televiziunea naţională din Libia. ?S-a trezit miercuri noapte şi se află într-o stare bună", a adăugat doctorul.
Ministrul de Externe olandez a declarat că numele băiatului de nouă ani este Ruben şi locuieşte în oraşul olandez Tilburg. Un cuplu olandez a zburat la tripoli pentru a verifica identitatea băiatului.
Un tragic accident aviatic a avut loc, miercuri dimineaţă, în Libia. Un avion Airbus A330, aparţinând companiei libiene Al Afriqiyah, s-a prăbuşit pe aeroportul din Tripoli.
103 oameni, dintre care 92 de pasageri şi 11 membri ai echipajului, au murit în urma accidentului. Mai mulţi olandezi se aflau la bordul avionului, a anunţat Ministerul de Externe de la Haga.
Antena3.ro