Antena 3 CNN Externe Sindicatele cer organizarea unei noi greve generale în Grecia

Sindicatele cer organizarea unei noi greve generale în Grecia

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:15 06 Feb 2012 Modificat la 14:15 06 Feb 2012
Sindicatele cer organizarea unei noi greve generale în Grecia
Foto: Intact Images/EPA
Cele două mari sindicate din Grecia, Adedy şi GSEE, au solicitat, luni, organizarea unei greve generale de 24 de ore, pentru marţi, informează AFP.

Sindicatele au luat această decizie, având în vedere noile măsuri de austeritate cerute de UE şi FMI, pe care Guvernul încearcă să le ducă la îndeplinire.

Aceste noi măsuri "sunt cronica unei morţi anunţate (...), obiectivul este de a distruge dreptul muncii şi de a scădea salariile cu 20 până la 30 la sută faţă de tăierile deja operate", a declarat preşedintele GSEE (sectorul privat), Iannis Panagopoulos, la încheierea unei reuniuni sindicale.

Pe 3 februarie, delegaţia formată din reprezentanţi ai FMI, UE şi Băncii Centrale Europene aflată la Atena a cerut autorităţilor elene schimbări radicale în ceea ce priveşte legislaţia, care ar conduce la scăderea pensiilor şi salariilor cu 25%.



×
x close