Acordul a fost obținut după ce comitetul de negociere al sindicatului a petrecut zile întregi deliberând asupra unor probleme pe care le-a considerat „esențiale", inclusiv inteligența artificială, potrivit Sky News.
La finalul discuțiilor, sindicatul a anunțat că cea mai lungă grevă din istoria sa se va încheia joi, la ora 12.01, ora coastei de vest a SUA, în urma unui „vot unanim".
Sindicatul, care reprezintă aproximativ 160.000 de membri din industrie, se află în grevă din 14 iulie. Protestul a provocat perturbări majore în activitățile de la Hollywood.
Problemele au fost amplificate de protestul scenariștilor. Timp de 146 de zile aceștia au pichetat studiourile fiind nemulțumiți de salarii și de utilizarea în producții a inteligenței artificiale, notează Mediafax.
În luna septembrie, sindicatul scenariștilor care reprezintă peste 11.000 de membri, a ajuns la un acord cu șefii studiourilor.