Antena 3 CNN Externe Silvio Berlusconi: Am primit propuneri din ROMÂNIA pentru a candida la alegerile europarlamentare

Silvio Berlusconi: Am primit propuneri din ROMÂNIA pentru a candida la alegerile europarlamentare

2 minute de citit Publicat la 12:31 11 Ian 2014 Modificat la 12:31 11 Ian 2014
Silvio Berlusconi: Am primit propuneri din ROMÂNIA pentru a candida la alegerile europarlamentare
Foto: Agerpres/AP
Silvio Berlusconi, condamnat în Italia pentru fraudă fiscală în dosarul Mediaset, a declarat că a primit propuneri din România, Bulgaria şi Malta pentru a candida în scrutinul europarlamentar din mai, precizând însă că preferă Italia.
În contextul polemicilor referitoare la dreptul său de a fi ales într-o funcţie publică dat fiind că este condamnat definitiv, Berlusconi a declarat, conform site-ului diariodelweb.it, citat de Mediafax: "Ar fi suficient să le răspund afirmativ celor care mă roagă să candidez în România, Bulgaria şi Malta, dar eu prefer ţara mea, unde cred că pot fi primul pe lista electorală în orice regiune".
Însă, potrivit presei italiene, Berlusconi ar fi ineligibil nu doar în Italia, ci şi la nivel european, în contextul în care Parlamentul European a aprobat, în octombrie, o recomandare care interzice candidaturile în alegerile europene ale persoanelor condamnate definitiv în cazuri de criminalitate organizată, corupţie sau infracţionalitate economico-financiară.
În decembrie 2013, presa italiană relata că Silvio Berlusconi ar intenţiona să candideze în scrutinul europarlamentar din mai 2014 în alt stat membru UE, printre ţările luate în calcul fiind şi România. 
 
"Nu exclud ipoteza unei candidaturi în străinătate. Este o ipoteză vehiculată (...), pentru că există persoane care au analizat ce posibilităţi mai are Berlusconi. Există cineva din anturajul său care insistă pe această ipoteză, dar eu nu cred că până la urmă va candida. Berlusconi a spus clar că vrea să rămână în Italia şi să ispăşească pedeapsa în Italia", afirma pe 3 decembrie, potrivit Corriere della Sera, senatorul Roberto Formigoni, un fost aliat al lui Berlusconi. 
 
Site-ul AffariItaliani.it preciza că cea mai probabilă ar fi o candidatură în Ungaria, dat fiind că Berlusconi este prieten apropiat cu premierul Viktor Orban. O altă variantă ar fi Bulgaria, unde cetăţenia poate fi obţinută prin achiziţionarea unei proprietăţi cu o valoare de peste 500.000 de euro. Însă site-ul AffariItaliani.it nu excludea o candidatură a lui Berlusconi din România, dacă Il Cavaliere se va hotărî pentru europarlamentare. 
Silvio Berlusconi a fost exclus în noiembrie 2013 din Senatul italian, în contextul condamnării definitive în dosarul Mediaset. În plus, Berlusconi ar urma să aibă interdicţie a de mai candida pentru funcţii publice în Italia. Berlusconi trebuie să ispăşească un an de închisoare în dosarul Mediaset, dar probabil va fi plasat în arest la domiciliu sau va efectua muncă în folosul comunităţii. Berlusconi, 77 de ani, fusese condamnat în prima instanţă şi în apel la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală, cu o interdicţie de cinci ani privind deţinerea de funcţii publice. Pedeapsa de condamnare la închisoare a fost confirmată de instanţa supremă, care a decis rejudecarea la Curtea de Apel din Milano a sancţiunii suplimentare, cea de interzicere a funcţiilor publice. În privinţa condamnării la închisoare, trei din cei patru ani beneficiază de o amnistie, astfel că Berlusconi ar avea de executat doar un an. Cazul se referă la achiziţionarea de către trustul Mediaset a drepturilor de difuzare a aproximativ 3.000 de filme produse de companii precum Paramount si Fox. Trustul Mediaset, aparţinând familiei lui Silvio Berlusconi, a fost găsit vinovat că a cumpărat drepturi de difuzare, în intervalul 1995 - 1998, la preţuri majorate intenţionat, prin intermediul unor companii offshore, în scopul comiterii unor fraude fiscale.
 

×
x close