Un
puternic cutremur a fost resimţit în zona lacului Baikal, în
estul Siberiei, miercuri. Acesta a generat panică, însă nu
există semnale privind eventuale victime sau pagube însemnate,
spun oficialii. Agenţiile de presă din Rusia au informat că
serviciile publice au fost afectate în capitala regională
Irkuţk. "Imediat după cutremur, în Irkuţk au existat
întreruperi ale energiei electrice, conexiunilor mobile şi de
internet. Băncile şi-au întrerupt programul de lucru, iar
unele case şi-au pierdut acoperişurile", scrie RIA Novosti.
Un
purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă a declarat
pentru Reuters că nu s-au înregistrat victime. El a adăugat
că epicentrul a fost la aproximativ 30 de kilometri nord-est de
oraşul Baikalsk şi că seismul a avut loc la ora locală 10:35.
Tot
el a spus că, pe o scară de 12 puncte utilizată de Academia de Ştiinţe din Siberia (scara Medvedev-Sponheuer-Karnik), cutremurul a avut o intensitate de 9
grade, iar Observatorul din Hong Kong şi
Institutul Geologic American au măsurat 6.3 grade pe scara Richter. Pe scara Medvedev-Sponheuer-Karnik, cutremurul este cotat ca fiind distrugător.
"Nu s-au înregistrat pagube importante sau victime, slavă
Domnului", a declarat oficialul local, adăugând că în
acea zonă clădirile sunt proiectate să reziste la seisme şi mai
puternice.
Antena3.ro