Un garaj privat, unde aveau acces bogaţii Moscovei, a luat foc, mare parte din maşinile care erau adăpostite aici fiind făcute scrum.
Prejudiciul se ridică la peste 1 milion de dolari, iar potrivit anchetatorilor, incendiul ar fi fost pus de o mână criminală. "Când am ajuns la faţa locului, destul de departe de maşini se putea simţi miros de benzină şi se vedeau dârele lăsate pe jos de carburant", au declarat anchetatorii ruşi.
Din fericire, majoritatea celor care îşi ţineau maşinile în garajul din Moscova aveau asigurare, aşa că daunele vor fi suportate de companiile de asigurări.