O femeie a fost condamnată la patru ani de închisoare luni, la Sankt Petersburg, pentru că şi-a vândut bebeluşul nou-născut pentru suma de 166 de euro pe care a cheltuit-o imediat pentru un bilet de avion, au anunţat surse apropiate tribunalului local, relatează AFP.
Femeia, în vârstă de 28 de ani şi originară din Uzbekistan, fostă republică sovietică din Asia Centrală, s-a înţeles cu un cuplu de cetăţeni din aceeaşi regiune în vara anului 2016 să le vândă următorul ei copil, potrivit anchetatorilor.
În octombrie 2016, când a dat naştere unui băieţel, femeia l-a vândut pentru suma de 11.500 ruble (aproximativ 166 euro) şi a cheltuit imediat aceşti bani pentru un bilet de avion spre Asia Centrală, a precizat un purtător de cuvânt al tribunalului Frounzenski din Sankt-Petersburg.
Cuplul care a cumpărat copilul a fost condamnat, la rândul său, la trei ani de închisoare.