Antena 3 CNN Externe Şi-a hrănit copiii la sân până la vârsta de 6 ani

Şi-a hrănit copiii la sân până la vârsta de 6 ani

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:53 07 Iun 2012 Modificat la 12:53 07 Iun 2012
Şi-a hrănit copiii la sân până la vârsta de 6 ani
Foto: doctorc.ro
După ce o mamă a şocat America prin apariţia sa pe coperta revistei Time alăpându-şi copilul în vârstă de 4 ani, o altă mamă, originară din Marea Britanie, a mărturist că şi-a hrănit copiii la sân până la vârsta de şase ani.

Britanica Stella Onions, în vârstă de 46 de ani, consideră că alăptarea până la vârsta de şase ani i-a făcut pe cei doi copii ai săi mai inteligenţi şi mai fericiţi, scrie The Sun.



"Alăptatul este un obicei uman natural, firesc, un lucru absolut minunat, în fond de aceea noi femeile avem sâni. Pe fata mea am hrănit-o la sân până la vârsta de şase ani, iar pe băiat până la cinci ani şi nouă luni, de nenumărate ori îi hrăneam în acelaşi timp. Bineînţeles că eram cât se poate de discreţi atunci când evenimentul se producea în public. Stabilisem o anumită etichetă pentru aceste momente, copiii trebuiau să spună - "Mami, lapte!", a declarat Stella.

"Problema este a celor care percep conotaţii sexuale în imaginea de pe coperta Time, nu a mamei, al cărei gest este absolut natural", a declarat Stella pentru tabloidul britanic The Sun.

×
Etichete: America sani
x close