O mamă de 21 de ani din Rusia și-a aruncat propriul copil de la etajul al nouălea al blocului în care locuiau, iar la scurt timp a sărit și ea.
Din fericire, atât femeia, cât și fetița de doi ani au supraviețuit fiindcă au căzut în zăpadă.
Femeia a fost acuzată de tentativă de omor, iar acum riscă să ajungă după gratii pentru cinci ani.
Rudele au povestit că aceasta nu era deloc într-o stare bună în ziua incidentului. "Era foarte nervoasă şi tensionată. Arunca cu lucruri şi a urlat la mine toată dimineaţa. Ne pregăteam să ducem copilul la clinică pentru un examen medical de rutină, dar ne-am certat înainte să plecăm. Am plecat în bucătărie şi le-am lăsat pe cele două, pe fetiţă şi pe mamă, în cameră, sperând că se va linişti puţin”, a povestit cumnata femeii, potrivit Daily Mail.
"Copilul a căzut primul. Capul și trupul ei se aflau în zăpadă și numai picioarele i se vedeau”, a povestit un martor.
"Copilul a fost spitalizat într-o stare severă. Mama a scăpat cu vânătăi și sănătatea ei nu este în pericol” a declarat Svetlana Kuskarbekova, purtătorul de cuvânt al spitalului.