Antena 3 CNN Externe Sfatul ruşilor. Hugo Chavez NU va mai fi îmbălsămat

Sfatul ruşilor. Hugo Chavez NU va mai fi îmbălsămat

<1 minut de citit Publicat la 11:27 14 Mar 2013 Modificat la 11:27 14 Mar 2013
Sfatul ruşilor. Hugo Chavez NU va mai fi îmbălsămat
Foto: AP
Preşedintele în exerciţiu al Venezuelei, Nicolas Maduro, spune că este foarte puţin probabil ca trupul lui Hugo Chavez, fostul lider de la Caracas, să fie îmbălsămat, pentru a o expunere permanentă, transmite AP.

Maduro a precizat, miercuri seară, că au avut loc consultări cu specialiştii ruşi, care i-au transmis că îmbălsămarea ar fi imposibilă. Potrivit acestora, trupul defunctului preşedinte trebuia "pregătit" în prealabil.

Conform oficialilor venezueleni, Chavez ar fi decedat în ziua de 5 martie.
Două zile mai târziu, guvernul şi-a manifestat dorinţa ca trupul lui Chavez să fie îmbălsămat şi să fie expus în Muzeul Revoluţiei din capitala ţarii.

În câteva filme, înregistrate înainte de moartea sa, Hugo Chavez îşi exprimă dorinţa de a fi înmormântat în oraşul său natal, Sabaneta.

În altă ordine de idei, Maduro a declarat că se va deschide o "investigaţie ştiinţifică" pentru a elucida moartea lui Chavez.
"Avem motive întemeiate să credem că Hugo Chavez a fost otrăvit de forţele întunericului, cele pentru care devenise extrem de incomod", a adăugat Maduro.

×
x close