Preşedintele american Barack Obama i-a transmis un sfat candidatei democrate la Casa Albă, Hillary Clinton, înainte dezbaterii prezidenţiale pe care aceasta o va avea luni cu republicanul Donald Trump: 'Fii tu însăţi şi explică ceea ce te motivează', relatează AFP, citata de Agerpres.
Extrem de aşteptată, dezbaterea, care are loc cu şase săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale de la 8 noiembrie, ar putea bate recorduri de audienţă şi va fi urmărită cu foarte mare atenţie.
"Am învăţat să o cunosc pe Hillary, i-am văzut munca. Şi am văzut-o în momentele dificile şi în momentele uşoare", a declarat preşedintele american la ABC News. "Ea face acest lucru din motive bune", a adăugat el despre fostul său secretar de stat.
Statele Unite, a mai subliniat el, nu au avut niciodată o femeie preşedinte, iar "ea trebuie să doboare anumite bariere". "Există un nivel de neîncredere şi o caricatură a ei care nu corespunde cu cea pe care eu o cunosc, o persoană care se preocupă profund de copii", a declarat Obama.
"Ea este motivată de o dorinţă profundă de a îmbunătăţi lucrurile", a insistat el.
Întrebat care ar fi sfatul său pentru candidata democrată, el a răspuns: "Fii tu însăţi şi explică ceea ce te motivează"