Rebelii sirieni au început în cursul acestei dimineţi să părăsească ultimul lor bastion, situat în centrul oraşului Homs, informează
AP.
Evacuarea în masă reprezintă rezultatul unei înţelegeri de încetare a focului cu reprezentanţii forţelor guvernamentale, parafată săptămâna trecută.
Potrivit relatărilor din zonă, zeci de rebeli s-au îmbarcat în cinci autobuze, sub atenta supraveghere a armatei siriene. În cele din urmă, se aşteaptă ca peste 1200 de luptători să se predea forţelor lui Bashar al Assad, iar oraşul să reintre sub controlul autorităţilor de la Damasc.
Homs este înconjurat de forţele guvernamentale şi supus unui asediu puternic de mai bine de un an, ceea ce a dus la izolarea totală şi înfometarea locuitorilor.