Antena 3 CNN Externe SUA, semnal de alarmă: Șoigu și Gherasimov, doi oameni-cheie ai lui Putin, nu răspund la telefon

SUA, semnal de alarmă: Șoigu și Gherasimov, doi oameni-cheie ai lui Putin, nu răspund la telefon

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 17:22 24 Mar 2022 Modificat la 17:24 24 Mar 2022
Shoigu Gherasimov
Sursa foto: hepta / Twitter

Informația vine de la John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, citat de CNN.

"Pe parcursul ultimei luni, secretarul Apărării, Lloyd Austin, și șeful Statului Major Inter-arme, Generalul Mark Milley au încercat, și continuă să încerce să îi apeleze pe omologii lor ruși.

Până în prezent, ministrul (rus al Apărării, Serghei) Șoigu și generalul Valerii Gherasimov au respins discuțiile.

Considerăm în continuare că dialogul între liderii americani și ruși în domeniul apărării este de importanță critică în acest moment", a precizat Kirby.

CNN a relatat anterior că secretarul Austin a discutat ultima dată cu ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu (foto, stânga), pe 18 februarie. Generalul Mark Milley a vorbit ultima dată cu șeful Statului Major General al Rusiei, Valerii Gerasimov (foto, dreapta), în data de 11 februarie.

Șoigu, apariție scurtă pe monitorul lui Putin

Agenția rusă de stat RIA a publicat un videoclip în care președintele Vladimir Putin este înfățișat într-o videoconferință cu consilierii săi.

Ministrul Serghei Shoigu apare pe ecran în colțul din stânga sus.

El nu este îmbrăcat ca de obicei, în haine militare, ci la cravată și costum.

În prima secundă a înregistrării se poate remarca lipsa semnalului video în fereastra corespunzătoare lui Şoigu.

Ulterior, imaginea acestuia apare în fereastră.

RIA susține că secvența provine dintr-o ședință desfășurată joi, în care s-ar fi discutat evoluția invaziei în Ucraina și sancțiunile impuse Rusiei. 

Videoclipul a fost difuzat după ce Agentstvo, o agenție rusă independentă de știri, a semnalat miercuri că Șoigu, în vârstă de 66 de ani și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Vladimir Putin, nu a mai avut apariții publice din data de 11 martie.

Cum au dispărut ministrul apărării și șeful SMG al armatei ruse din spațiul public în ultimele săptămâni

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dat o explicație vagă, insistând că "nu e momentul" pentru apariții în mass-media.

"Ministrul Apărării are multe griji. Este în derulare o operațiune militară specială. Desigur, nu e tocmai momentul potrivit pentru activități mass-media", a spus Peskov.

Ultimele imagini ancorate temporal în care apare Șoigu au fost difuzate în data de 11 martie.

În acea zi, ministerul său a anunțat că Șoigu a avut o discuție telefonică cu omologul turc, Hulusi Akar.

Tot pe 11 martie, Ministerul Apărării de la Moscova a publicat un videoclip în care ministrul rus a vizitat Spitalul Clinic Militar Central Mandrik, unde le-a acordat medalii militarilor care au participat la "operațiunea militară specială" din Ucraina.

Pe 18 martie, Șoigu este menționat într-un anunț pe site-ul Kremlinului, în care se spune că Vladimir Putin a discutat cu membrii permanenți ai Consiliului de Securitate despre progresul "operațiunii speciale din Ucraina".

Ministrul rus al apărării, apariții doar în imagini vechi

Potrivit relatării, la întâlnire a fost prezent și Șoigu însă nu au fost publicate imagini de la eveniment.

Mai mult, în aceeași zi, televiziunea rusă Pervîi Kanal a difuzat un reportaj în care ministrul rus premia soldații. În material se menționa că evenimentul s-a petrecut în aceeași zi, însă imaginile folosite pentru ilustrație erau cele publicate în 11 martie pe site-ul Ministerului Apărării.

Surse din anturajul lui Șoigu spun că acesta ar avea probleme cardiace.

Anterior datei de 11 martie, acest colaborator foarte apropiat al președintelui Vladimir Putin apărea în presa rusă odată la câteva zile.

Valerii Gherasimov, șefului Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, a dispărut, la rândul lui, din spațiul public, tot din data de 11 martie.

În acea zi, pe site-ul agenției TASS era publicată informația că Gherasimov a discutat cu omologul său turc, Yashar Guler.

×
x close