Antena 3 CNN Externe Serghei Lavrov: SUA trebuie să convingă autorităţile de la Kiev să înceteze operaţiunile

Serghei Lavrov: SUA trebuie să convingă autorităţile de la Kiev să înceteze operaţiunile

1 minut de citit Publicat la 22:19 03 Mai 2014 Modificat la 22:19 03 Mai 2014
Serghei Lavrov: SUA trebuie să convingă autorităţile de la Kiev să înceteze operaţiunile
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a îndemnat sâmbătă Statele Unite să intervină pe lângă autorităţile de la Kiev pentru ca acestea să înceteze imediat operaţiunile militare pe care le desfăşoară în sud-estul ţării, informează AFP.
   
"O operaţiune punitivă în sud-estul Ucrainei plonjează ţara într-un conflict fratricid", i-a spus la telefon Serghei Lavrov omologului său american, John Kerry, potrivit unui comunicat al Ministerului rus de Externe.
   
"Statele Unite trebuie să facă uz de influenţa sa pentru a obliga regimul de la Kiev, aflat sub controlul lor, care a declarat război propriului său popor, să înceteze imediat operaţiunile militare din regiunile din sud-estul ţării, să-şi retragă (forţele) şi să-i elibereze pe toţi participanţii la manifestaţii", a cerut ministrul rus.
   
Şeful diplomaţiei ruse a subliniat totodată "importanţa implicării totale a medierii OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa)".
   
Prezenţa observatorilor OSCE este necesară pentru ca autorităţile ucrainene să poată aplica Acordul de la Geneva, încheiat la mijlocul lunii aprilie între Moscova, Kiev şi occidentali, a insistat el pe lângă secretarul de Stat american.
   
"Mai există şanse (pentru aplicarea acordului), cu condiţia de a oferi o reprezentare adecvată tuturor regiunilor împlicate în proces şi de a-i interzice pe teroriştii din cadrul Pravîi Sektor, care au comis masacrul sângeros de la Odesa", a anunţat el.
   
Cel puţin 50 de persoane au murit într-un incendiu şi în confruntările care au avut loc vineri, la Odesa, între proucraineni şi proruşi.
  

×
x close