Preşedintele
sârb a declarat, marţi, că, odată cu finalizarea coridorului
10 de autostradă, de la graniţa cu Ungaria până la cea cu
Macedonia şi Bulgaria, Serbia va deveni centrul infrastructurii din
sud-estul Europei, transmite Tanjug.
Sesizând
importanţa strategică şi economică a atragerii transportului de
mărfuri şi persoane din şi spre Uniunea Europeană pe direcţia de
sud-est, Tadic concluzionează că Europa va avea mult mai multă
nevoie de Serbia după terminarea infrastructurii drumurilor începute
decât în prezent.
„Ar
trebui să luptăm ca Serbia să devină cel mai atractiv loc din
sud-estul Europei pentru investitori, dar şi cea mai atractivă
soluţie din perspectiva stabilităţii politice - să fim parte a
soluţiei şi nu problema în sine”, a subliniat preşedintele
sârb, care a vizitat o porţiune în construcţie a
autostrăzii.
Fără
completarea infrastructurii de drumuri, Serbia nu va avea capacitatea
de a-şi atinge potenţialul de dezvoltare şi nici de a atrage
destui investitori internaţionali.
Ministrul
infrastructurii Milutin Mrkonjic a declarat că toate porţiunile
coridorului 10 de autostradă ar trebui să fie terminate în
maximum doi ani, conform termenului limită stabilit.
Sursă foto: www.geographic-guide.com
Agerpres