Antena 3 CNN Externe Serbia şi Ungaria vor face schimb de informaţii pentru combaterea terorismului

Serbia şi Ungaria vor face schimb de informaţii pentru combaterea terorismului

<1 minut de citit Publicat la 13:56 20 Aug 2017 Modificat la 13:56 20 Aug 2017
o_1bnvkja4t1pr78oi15a31l7fe6o8.jpg

Schimbul de informaţii va consolida cooperarea dintre armatele Serbiei şi Ungariei pentru combaterea migraţiei ilegale şi a terorismului, a declarat sâmbătă ministrul ungar al Apărării, Istvan Simicsko, în urma unor discuţii cu omologul sârb Aleksandar Vulin.

Simicsko a precizat că Serbia are un rol important în gestionarea crizei migraţiei, iar cooperarea cu Ungaria va asigura securitatea cetăţenilor celor două state.

Minoritatea ungară din Vojvodina şi comunitatea sârbă din Ungaria sunt legături care vor creşte oportunităţile de cooperare, a mai spus ministrul ungar al Apărării.

Aleksandar Vulin şi-a exprimat recunoştinţa pentru participarea militarilor ungari la KFOR, forţa internaţională de menţinere a păcii în Kosovo, condusă de NATO. 373 de militari ungari sunt detaşaţi în Kosovo, iar Serbia consideră că propunerea de reducere a contingentului KFOR este inacceptabilă.

În privinţa subiectului migraţiei, ministrul sârb al Apărării a spus că a fost dezvoltată o cooperare excelentă cu armata şi cu serviciile de informaţii din Ungaria în lupta împotriva migraţiei ilegale şi a terorismului.

Ungaria şi Serbia au plănuit să organizeze două exerciţii militare în Serbia, în luna septembrie, iar Istvan Simicsko şi-a invitat omologul sârb să viziteze Budapesta.

 

×
x close