Preşedintele sârb Boris Tadic a lăudat ceea ce a numit "o vizită istorică" a omologului croat, Ivo Josipovic, la Belgrad. După discuţii, Tadic a declarat că Serbia îşi doreşte să aibă cea mai bună relaţie cu putinţă cu ţara vecină, fostă inamică. La rândul lui, Josipovic a spus că ambele ţări îşi doresc pace şi stabilitate în zonă.
Relaţia dintre cele două foste state ale Iugoslaviei a fost tensionată de la războaiele din anii '90. Ambii lideri au spus însă că prin cooperare şi dialog se pot găsi soluţii pentru problemele dintre cele două ţări, una dintre acestea fiin întoarcerea refugiaţilor.
Cei doi preşedinţi şi-au exprimat susţinerea pentru o înţelegere în afara curţii de judecată pentru acuzaţiile de genocid din timpul războiului, în condiţiile în care ambele guverne au intentat în trecut procese la Curtea Internaţională de Justiţie.
Tadic şi Josipovic au vorbit şi despre un ţel comun al celor două ţări: să adere la Uniunea Europeană care, după cum cer oficialii de la Bruxelles, se poate realiza doar printr-o bună cooperare regională.
Conform BBC, relaţia dintre Serbia şi Croaţia este crucială pentru stabilitatea în Balcanii de Vest, iar faptul că cele mai mari două state din fosta republică Iugoslavia sunt gata să îngroape securea războiului ar putea oferi un exemplu pentru celelalte ţări vecine, precum Bosnia.
Antena3.ro