Parlamentul Serbiei şi-a cerut scuze victimelor musulmane bosniace ale masacrului de la Srebrenica din 1995, punând astfel capăt unei lungi perioade de negare în cadrul unui pas menit a deschide drumul Belgradului spre Europa.
Parlamentul a votat cu o majoritate de 127 din 250 de locuri din Camera în favoarea unui text ce condamnă masacrarea a circa 8000 de persoane şi şi-a cerut scuze victimelor.
Rezoluţia totuşi nu a folosit cuvântul genocid, deşi face referire la o decizie a Curţii Internaţionale de Justiţie care foloseşte termenul.
"Parlamentul Serbiei condamnă cu tărie crimele comisea contra populaţiei musulmane bosniace din Srebrenica în iulie 1995, aşa cum este stabilit de Curtea Internaţională de Justiţie" .
Parlamentarii au exprimat şi "condoleanţe şi scuze familiilor victimelor deoarece nu s-a făcut totul posibil pentru a preveni tragedia."
Activiştii pentru drepturile omului şi observatorii au salutat actului, ce pune capăt unor ani de negare a politicienilor sârbi despre dimensiunea uciderii, dar în Bosnia, supravieţuitorii au condamnat documentul deoarece nu foloseşte cuvântul genocid.
În timp ce alţii din Sarajevo au apreciat că scuzele reprezintă o mutare politică cinică.
Momentul declaraţiei coincide cu iniţiativa Serbiei de a adera la Uniunea Europeană, sperând să ajungă la statutul de candidat la anul.
Bruxelles a salutat decizia Serbiei, ca fiind "un pas important", în timp ce preşedintele sârb Boris Tadic a respins afirmaţiile că Belgrad ar fi fost presat de comunitatea internaţională pentru adoptarea rezoluţiei.
Antena3.ro