Antena 3 CNN Externe Serbia. Două persoane au decedat din cauza virsului West Nile

Serbia. Două persoane au decedat din cauza virsului West Nile

1 minut de citit Publicat la 14:36 08 Sep 2012 Modificat la 14:36 08 Sep 2012
Serbia. Două persoane au decedat din cauza virsului West Nile
Foto: INTACT Images/EPA
Două persoane în vârstă de 68 şi, respectiv, 81 de ani, au decedat în Serbia din cauza virusului West Nile, ridicând la trei numărul total al bolnavilor care au murit din cauza acestei boli în această ţară balcanică, au anunţat surse medicale, citate de AFP.
   
De la precedentul bilanţ anunţat marţi, numărul cazurilor de infectare cu acest virus a ajuns de la 20 la 35, toate persoanele afectate având peste 50 de ani şi prezentând probleme cardiace cronice, a precizat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.
   
Aceste cazuri de infectare cu virusul West Nile au fost semnalate la Belgrad dar şi în alte zone ale ţării.
   
Potrivit autorităţilor sanitare locale, majoritatea persoanelor infectate nu au călătorit în ţări în care au fost semnalate cazuri de infectare cu acest virus.
   
O reprezentantă a Institutului pentru sănătate publică, Jelena Obrenovici, le-a cerut cetăţenilor să se protejeze de ţânţari evitând locurile frecventate de aceste insecte şi echipându-şi ferestrele cu plase antiinsecte.
   
Autorităţile au anunţat că vor fi pulverizate insecticide la acest sfârşit de săptămână pentru a se reduce numărul ţânţarilor purtători ai virusului West Nile.
   
Anterior, ministrul sârb al Sănătăţii, Slaviţa Djukici Dejanovici, a dat asigurări că nu există pericolul unei epidemii provocate de virusul West Nile în această ţară.
   
Virusul West Nile, transmis la om de ţânţari, poate determina trei forme de reacţii. În cele mai multe cazuri, acesta trece neobservat, dar poate genera şi simptome care seamănă cu gripa şi, într-un număr mic de cazuri complicaţii ca meningita şi encefalita. Boala poate fi, în acest caz, mortală.
   
Pentru moment nu există niciun tratament special pentru această boală, în timp ce 80 la sută dintre persoanele infectate nu prezintă niciun simptom.

×
x close