Ministrul sârb de externe Vuk Jeremic a explicat că Belgradul a respins declaraţia pentru că întregul proces al statutului Kosovo „trebuie privit ca un întreg, neputându-se separa niciun aspect al prezenţei internaţionale sau al administrării Kosovo de acest întreg”. „Viitorul prezenţei internaţionale în provincie - incluzând aici şi OSCE - trebuie luat în cadrul unei decizii a Consiliului de Securitate al ONU, nu susţinut de o întâlnire ministerială a OSCE, indiferent de ce se va întâmpla în problema statutului” Kosovo, a indicat şeful diplomaţiei sârbe.
În condiţiile în care în cadrul OSCE deciziile se iau prin consens, adoptarea acestei prelungiri a mandatului pentru cei aproximativ 1.000 de oameni ai misiunii organizaţiei în Kosovo nu s-a putut realiza, deşi această măsură a fost susţinută de preşedinţia spaniolă în exerciţiu a Consiliului Ministerial al organizaţiei, precum şi de SUA, Franţa şi celelalte ţări membre ale NATO şi Uniunii Europene.
Rompres