Imortalizat de fotograful AFP Brendan Smialowski, acel moment a inspirat mii de fotomontaje comice în toată lumea, senatorul devenind, în numai câteva zile, un adevărat star în spațiul online.
Echipa senatorului din Vermont a început să vândă joia trecută hanoracuri și tricouri cu fotografia, care a inspirat nenumărate meme-uri. Hanoracul cu guler negru, care costă 45 de dolari, pare a fi la fel de popular ca protagonistul fotografiei.
Prima serie a produsului a fost vândută în mai puțin de 30 de minute joi seară, potrivit unui comunicat de presă al biroului Sanders.
"Au fost adăugate mai multe articole în weekend și au fost vândute până luni dimineață", se arată în comunicatul de presă, potrivit CNN.
Toți banii strânși vor fi distribuiți mai multor organizații caritabile din statul său natal Vermont
"Jane și cu mine am fost uimiți de toată creativitatea arătată de atât de mulți oameni în ultima săptămână și suntem bucuroși că putem folosi faima mea pe internet pentru a ajuta locuitorii din Vermont care au nevoie", a spus Sanders în declarație.
„Dar chiar și această sumă de bani nu înlocuiește acțiunea Congresului și voi face tot ce pot la Washington pentru a mă asigura că oamenii muncitori din Vermont și din toată țara primesc spijinul de care au nevoie în mijlocul celei mai grave crize cu care ne-am confruntat, de la Marea Depresie încoace. "