Antena 3 CNN Externe Senatorul american Bernie Sanders, operat de urgență. Probleme cu inima

Senatorul american Bernie Sanders, operat de urgență. Probleme cu inima

<1 minut de citit Publicat la 11:24 07 Oct 2019 Modificat la 11:24 07 Oct 2019
o_1dmil3lr081ph9pus8hv1hes8.jpg

Unul dintre candidații democrați la președinția SUA, Bernie Sanders, a fost supus unei intervenții de urgență după ce a suferit un atac de cord, a confirmat staff-ul său de campanie, citat de BBC.

Senatorul a fost dus marți la spital după ce s-a plâns de dureri în piept în cadrul unui eveniment de campanie din Nevada.

Medicii l-au operat pe Sanders, în vârstă de 78 de ani, pentru a elimina un blocaj în una dintre arterele sale.

Bernie Sanders a spus că se simte „grozav” după ce a plecat vineri din spital.

"Mă bucur să fiu acasă în Burlington, Vermont, să mă odihnesc puțin. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru urări de bine, dragoste și sprijin pe parcursul săptămânii. Mă recuperez bine și mă simt mult mai bine. Sunt mai hotărât ca niciodată să lupt alături de voi  pentru a face din îngrijirea sănătății un drept uman în această țară", a scris acesta pe Facebook.

×
x close