Agenţia EFE scrie că cifrele, incluse într-un raport publicat joi la Paris, arată că numărul minorilor care nu merg la școală nu tinde să scadă.
Acest lucru se explică în mare parte prin creșterea demografică din Africa Subsahariană, unde în prezent există 30 de milioane de copii neșcolarizați. Datele raportului arată că obiectivul de a asigura învățământul primar universal până în 2015 pare imposibil de realizat, deși 17 țări au reușit în mai puțin de zece ani să reducă cu 86 % numărul copiilor neșcolarizați, potrivit unui document prezentat joi la Bruxelles în cadrul conferinței Alianței Mondiale pentru Educație.
Nicaragua, Maroc, Burundi, Vietnam și Nepal figurează printre cele 17 țări care au investit în acest tip de "măsuri pozitive", care includ "o mai mare atenție acordată minorităților etnice și lingvistice", creșterea cheltuielilor pentru educație, îmbunătățirea calității învățământului și "depășirea conflictelor", explică UNESCO.