Un seism cu magnitudinea de 6,3 pe
scara Richter s-a produs vineri dimineaţă în sud-vestul
Ecuadorului, la o zi după cutremurul foarte violent din altă ţară
sud-americană - Chile. Nu s-au înregistrat victime. Seismul
din Chile a fost urmat joi de trei replici puternice, între 5
şi 7 pe scara Richter. Acestea s-au simţit într-un interval
de numai 10 minute, chiar în timpul unei vizite a preşedintei
chiliene în zona sinistrată.
Unii localnici au fost cuprinşi de
panică, dar şefa statului şi-a păstrat calmul, deşi lampadarele
se mişcau chiar în apropierea sa. Din fericire, replicile nu
au făcut noi victime. În cutremurul de miercuri şi-au pierdut
viaţa două femei, iar mii de locuinţe au fost distruse.
Antena 3