Antena 3 CNN Externe Șeful spionilor germani: Războiul hibrid al Rusiei în Europa împinge NATO să activeze articolul 5

Șeful spionilor germani: Războiul hibrid al Rusiei în Europa împinge NATO să activeze articolul 5

A.I.
2 minute de citit Publicat la 08:39 28 Noi 2024 Modificat la 10:11 28 Noi 2024
racheta atacms
Șeful spionilor germani crede că un atac direct al Rusiei asupra NATO nu va avea ca obiect cucerirea de teritorii, ci distrugerea alianței. Sursă foto: Getty Images. FOTO: Profimedia Images

Actele de sabotaj ale Rusiei împotriva unor ținte din țările occidentale ar putea împinge NATO să ia în considerare activarea articolului 5 din tratatul alianței militare, relatează presa internațională, citându-l pe Bruno Kahl, șeful serviciului de informații externe al Germaniei, Bundesnachrichtendienst.

Kahl a fost prezent, miercuri, la un eveniment al think tank-ului DGAP din Berlin și a estimat Moscova își va intensifica în continuare războiul hibrid.

„Utilizarea pe scară largă a atacurilor hibride de către Rusia crește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, invocarea clauzei de apărare reciprocă prevăzută la articolul 5”, a spus el.

„În același timp, creșterea tot mai accentuată a potențialului militar rus înseamnă că o confruntare militară directă cu NATO devine o opțiune posibilă pentru Kremlin”, a adăugat oficialul german.

În conformitate cu articolul 5, dacă un membru NATO este atacat, atacul va fi considerat asupra întregii alianțe, iar ceilalți membri sunt obligați să vină în ajutorul țării agresate.

NATO și serviciile de informații occidentale au avertizat că Rusia se află în spatele unui număr tot mai mare de activități ostile în zona euro-atlantică, de la atacuri cibernetice repetate la incendii soldate cu morți și răniți.

Rusia a negat responsabilitatea pentru aceste operațiuni.

Șeful spionajului german: Oficialii ruși se îndoiesc că NATO va activa articolul 5

Șeful spionajului german a mai declarat că armata Rusiei va fi, probabil, capabilă să atace NATO până la sfârșitul deceniului.

Potrivit lui Bruno Kahl, războiul purtat de Rusia în Ucraina înseamnă că Moscova dispune de trupe cu experiență de luptă reală și că și-a perfecționat, de asemenea, mijloacele moderne de război, cum ar fi dronele.

În plus, șeful Bundesnachrichtendienst a invocat informații din instituția sa, potrivit cărora oficialii militari ruși nu cred că articolul 5 ar ajunge să fie activat de NATO nici măcar într-o situație de urgență.

În cazul în care Rusia ar ataca unul sau mai mulți aliați NATO, nu ar face acest lucru pentru a acapara teritorii, ci, mai degrabă, pentru a testa liniile roșii și de a distruge unitatea organizației militare defensive.

„În opinia Rusiei, acest obiectiv ar fi atins dacă articolul 5 ar rămâne fără efect în cazul unui atac (al Moscovei)”, a anticipat el.

„Pentru a atinge acest obiectiv, nu este nevoie să trimiți armate de tancuri spre vest. Este suficient să trimiți 'omuleți verzi' în țările baltice pentru a proteja presupusele minorități ruse amenințate sau să ajustezi granițele în Svalbard (teritoriu administrat dee Norvegia în Oceanul Arctic, n.r.)”, a argumentat Bruno Kahl, amintind evenimentele care au dus la invadarea și, în cele din urmă, anexarea Peninsulei Crimeea în primăvara anului 2014.

×
x close